Syn Ze Sase Tri

Trupa a fost înființată în 2007 la inițiativa lui Alex „Corbu” Mihai, Andrei „Hultan” Ionescu și Paul „Strigoi” Bologan, care au găsit modul optim de exprimare muzicală și ideologică prin sunetul mistic al genului black metal.

Trupa a fost fondată cu intenția de a promova prin intermediul muzicii și imaginii cele mai frumoase, întunecate și, în multe cazuri, sângeroase povești, fragmente din istorie, basme și obiceiuri folclorice din vasta, mistica și bătrâna cultură românească, din perioada precreștină. În același timp, prin intermediul imaginilor ce completează muzica și conceptul, se încearcă promovarea celor mai importante și frumoase relicve, situri și locuri cu încărcătură istorică din cultura românească.

Cei 3 membri fondatori cântaseră înainte de Syn Ze Șase Tri în mai multe trupe ce abordau genuri de metal extrem în general, trupe care au influențat și au dus la nașterea Syn Ze Șase Tri, în această primă formulă de trio: voce/chitară, bas și tobe.

Imediat după înființarea trupei a început compunerea materialului pentru primul album, care din cauza unor contracte nereușite cu câteva case de discuri neserioase, au dus la întârzierea lansării materialului.  În data de 24 august 2007 prima piesă compusă sub această titulatură a fost dată spre ascultare către public, „Ziua Din Urmă”, iar pe 27 septembrie 2007 cea de-a doua melodie, „Gînd Blestemat”.
Ambele piese au fost foarte bine primite și apreciate de ascultători și astfel au fost făcuți primii pași din călătoria noastră.

La începutul lui 2008 Sergiu „Spin” Istudor se alătură trupei, ocupând postul de chitarist secundar, alături de Corbu.

Trupa înregistrează albumul de debut „Între Două Lumi” în studioul Negură Music, avându-i pe Sol Faur și Hupogrammos (DorDeDuh, Sunset in the 12 house, Transceatla, ex. Negură Bunget) ca ingineri de sunet.

Pentru acest prim album partea de orchestrații simfonice a fost realizată de Andy Vasilescu (ex. Nexus), iar Vlad „Necredinciosu” Toma a ajutat la compoziția piesei instrumentale „Măreția Întrupării”, și de asemeni cu anumite părți de clape.

În 2009, Corbu și Spin s-au alăturat celor de la Negură Bunget, unde au fost implicați activ în compoziția și promovarea albumului „Vîrstele Pămîntului”.

Următoarea perioadă de turnee cu Negură Bunget a pus în așteptare activitățile Syn Ze Șase Tri, dar în 2010, Corbu și Spin decid să se concentreze exclusiv pe activitatea Syn Ze Șase Tri.

La începutul lui 2011, pentru a extinde modul de exprimare muzicală, în trupă este cooptat Mihai „Lycan” Deliu, care devine vocalistul principal al trupei, aducând cu el influențele death metal în sound-ul trupei.

Tot la începutul lui 2011, trupa semnează un contract pentru 3 albume cu casa de discuri italiană Aural Music / Code 666, care lansează la nivel internațional primul material discografic al trupei, intitulat „ÎNTRE DOUĂ LUMI”, un album de metal simfonic extrem, foarte apreciat de către ascultătorii și criticii de gen, de multe ori comparat cu cele mai mari trupe din acest gen precum Dimmu Borgir, Emperor sau Keep of Kallessin.

Muzica este completată de imaginile realizate de către Jan Yirlud de la Darkgrove Designs, cel care a semnat partea grafică la trupe precum Manowar, Tyr, Gwidion, etc

La scurt timp după lansare Strigoi părăsește trupa din cauza unor probleme personale, urmat la scurt timp de Spin care se reîntoarce la Negură Bunget. Imediat dupa plecarea acestuia, Dragos „Urmuz” Oichea este cooptat pentru a completa formula care va deveni cea mai productivă de până atunci.

În ciuda tuturor problemelor întâmpinate, Corbu continuă să lucreze la un nou material pentru al doilea album semnat Syn Ze Șase Tri, un nou toboșar fiind cooptat pentru a completa componența: Andrei „Putrid” Jumugă, cel care aduce cu el un aer proaspăt și agresiv, prin aptitudinile sale interpretative, cu multe influențe black/death metal; în perioada imediat următoare încep înregistrările unui nou album, în studioul Tomcat Studio din Timișoara, avându-l pe Mihai Toma ca inginer de sunet.

Al doilea album a fost lansat în primăvara anului 2012 cu numele „SUB SEMNUL LUPULUI”, grafica acestui album fiind realizată tot de Jan Yirlund de la Darkgrove Designs.

În 2014 trupa începe lucrul la cel de-al treilea album discografic, înregistrat în studioul DSPro Studio din Timișoara, avându-l pe Attilla Lukinich ca inginer de sunet. De această dată se apelează la câțiva colaboratori de seamă, care prin ajutorul lor să dea mai multă viață poveștii albumului, prin vocea sopranei Julia Szabo de la Opera Națională din Timișoara, vocea Heavy Metal a lui Alin „Coiotu” Dincă de la Trooper, voci și coruri de voci folk/pagan realizate de Manuel Giugula și Bogdan Luparu de la Bucovina, voci clean și black metal realizate de Adi „Ageru Pămîntului” Ghercea de la Argus Megere, la cimpoi fiind Andrei Oltean de la E-an-na și la theremin Gabi Almași.

Cel de-al 3-lea material discografic, „STĂPÎN PESTE STĂPÎNI” a fost lansat în 2015 și a avut cele mai bune recenzii din partea publicului și a criticilor de specialitate, deschizând totodată noi orizonturi de exprimare muzicală, lărgind stilul deja existent începând cu 2007. Acest album încheie și primul contract semnat cu casa de discuri italiană Aural Music / Code666.

2016 a fost un an negru pentru Syn Ze Șase Tri.

Pierderea interesului și probleme personale ale membrilor trupei au adus trupa într-un punct critic. Putrid, Lycan și Urmuz părăsesc trupa, urmați în scurt timp și de Hultan, lăsându-l pe Corbu în postura de a decide soarta trupei.

Decizia a fost de a continua și de a duce mai departe trupa pe drumul început în 2007.

Noi membrii au fost recrutați și o nouă formulă a fost gata de a duce mai departe stindardul Syn Ze Șase Tri.

Moș la chitară, Florin „Dor” Gheorghiță la tobe și Florin „Șuier” Costăchiță devin noii războinici din legiunea Syn Ze Șase Tri, toți 3 fiind muzicieni experimentați cu o istorie muzicală solidă, în trupe gen Opus Ruina, Malpraxis, Necrovile, Ka Gaia An, An Theos sau Dark Fusion.

Odată cu această nouă formulă, un nou capitol din istoria Syn Ze Șase Tri se scrie, prin semnarea unui nou contract cu casa de discuri Aural Music / Code666, și finalizarea unui nou album, al patrulea, intitulat „ZĂUL MOȘ”, ce urmează a fi lansat în 2017, grafica acestui album fiind realizată tot de Jan Yirlund de la Darkgrove Designs.

După cum s-a procedat și pe albumele precedente, pe acest nou material noi personaje și elemente au fost adăugate, personaje care au prins viață prin colaborări cu cele mai importante și mai originale nume din scena muzicală rock românească.