Syn Ze Sase Tri

Numele nostru:

Numele Syn Ze Șase Tri este inspirat dintr-o rugăciune precreștină închinată unei zeități, rugăciune scrijelită pe o piatră funerară, care în traducere ar însemna „Sunt cu trei de șase”. Acest număr, 666, fiind departe de înțelesul ocult, în multe cazuri din mitologia pre-creștină fiind atribuit ca limita dintre lumea zeilor și cea a oamenilor, fiind un număr sacru. Rugăciunea a fost incorporată în piesa „Ruga”, piesa ce încheie primul nostru album. Rugăciunea și descoperirea ei nu au fost nici confirmate dar nici infirmate ca fapte istorice/arheologice, dar au devenit punctul de pornire perfect pentru întregul concept al trupei.

Rugăciunea completă este următoarea:

AYRELIA, BENERIA, SYM FORO, SYN DIO, SYN ZE SASE TRI, KAI TETHI GATRI, AYRIS NONAM, NIASCHARIAN.

În traducere:

STRĂLUCITOARE, CURATĂ MĂREAȚĂ DOAMNĂ, SUNT CREDINCIOASĂ, SUNT CU TREI DE ȘASE, DAR ATÂT TE ROG, CÂNDVA SĂ MĂ AJUȚI SĂ RENASC.

Ideea de reîncarnare și de viață fără sfârșit este foarte prezentă în cultura și mitologia noastră, dar și a altor țări, fiind și ideea de bază a poveștii noastre.

Sigla noastră:

Este o combinație de cuvinte scrise și de simboluri grafice. Vizual este compusă din numele trupei, scris cu caractere românești arhaice, care pot fi regăsite în multe artefacte istorice și arheologice, adoptate și de cultul ortodox în iconografie și cărți bisericești.

În partea superioară a compoziției grafice sunt câțiva brazi, care reprezintă tendința către atingerea purității.

Între brazi, central, se regăsește un simbol format din 4 draconi* într-un cerc, înconjurat de corbi în zbor, simbol ce poate reprezenta continuitatea, trecerea anotimpurilor, a solstițiilor si a echinocțiilor, o busolă (sau și mai bine zis) o roată a soarelui. Acest simbol este regăsit sub multe forme și reprezentări grafice, pe vase de lut, cioplituri în lemn și broderii din cultura românească, dar în același timp și în cultura nordică și în cea slavă. Este un simbol precreștin care nu are nici o legatură cu nazismul, iar prin aceasta ne absolvim de orice acuzații sau asemănări de orice fel.

Rădăcinile aflate în partea de jos a compoziției grafice a siglei simbolizează legătura omului cu glia străbună și cu originile sale.

Syn Ze Sase Tri
Syn Ze Sase Tri

(*Draconul sau Draco, este stindardul de razboi al dacilor, compus dintr-un cap de lup și coada de dragon, care, când era purtat în luptă cu vântul suflând prin gura deschisă a capului de lup, producea un urlet înspăimântător.)

Conceptul nostru

Odată cu înființarea trupei în 2007, conceptul pe baza căruia urma să se clădească tot ce înseamnă muzica, mesajul și imaginea a fost foarte clar trasat. S-a pornit de la ideea compunerii unei povești, o fantezie bazată pe fapte istorice, mituri și legende din popor, folclor și obiceiuri prin care, pe lângă muzica în sine, să se încerce promovarea culturii, tradițiilor și legendelor românești și, în același timp, promovarea moștenirii lăsate de stramoșii nostri. Astfel, fiecare piesă este un episod, fiecare album este un capitol din această poveste, cu fiecare album lansat povestea desfășurându-se și devenind tot mai amplă. Fiecare personaj din această poveste este interpretat de o anumită voce, iar muzica incearcă să creeze acea stare de spirit pe care povestea vrea să o transmită. Pe lângă versurile fiecărei piese, fiecare album are o poveste a sa, care încearcă să faca o prezentare mai amplă a acelui capitol, completând întregul peisaj.

Lasați-vă imaginația să se dezlanțuie și pășiți pe tărâmul Celor din Neamul Lupului.

Syn Ze Sase Tri
Syn Ze Sase Tri
Capitolul I - Între Două Lumi

Într-un tărîm pierdut în negura timpului, umbrit de codrii întunecaţi şi falnici munţi, unde Omul, Natura şi Zeii erau Unul, în sacrul loc, bătrînul pustnic înţelept neagră viziune avu.
Cu ochi nevăzători, în urletul lupului, văzu cum lumea-i sortită la pieire.
-„Să fie Zeii mînioşi? Are să cadă ceriu pre noi? Să fie aprig duşman cel ce va face totul cenuşă?”
Orice ar fi, lumina întuneric se va face, ploaie de foc va să cadă, iar urmă de suflet nu va mai fi.
Totul va fi curmat.
-„Venit-a vremea să dăm socoată. Se-mplineşte PROFEȚIA. Venit-a ZIUA DIN URMĂ.”
Cu sunet de corn cheamă la locu-i pe cei mai breji dintre fiii omului şi pe cei mai înţelepţi dintre bătrînii locului.
La sacrul foc, cu limba amară, viziunea-i se făcu ştiută.
Cerut-au lumină de la El, FĂURITORUL LUMII. Să fie El cel ce dă şi cel ce ia, să nu sortească pieirii sămînţa bravilor.
Cîntare i-au adus şi sol trimis-au către ceriuri.
Sosit-a şi vremea cînd străin picior cu rea voinţă, călcat-a vatra-n care înfipte-s rădăcinile Omului, şi GÎND BLESTEMAT întunecat-a mintea bravilor.
Moarte fu închinată, foc luminat-a văzduhul, trupuri sfîrtecate acoperit-au locul, dar nici ceriul, nici pămîntul nu-i primi pe cei ce rîd în faţa morţii.
Natura le sta de veghe, şi soarta le fu scrisă pe A VIEȚII ROATĂ, să renască mai puternici, mai întelepţi, fiecare moarte fiind un nou început. În MAREȚIA ÎNTRUPĂRII, pătrunşi de suflarea străbunilor şi de atingerea Zeilor, revin nemuritori pe CALEA FARĂ DE SFÎRŞIT.
Ochii încep să vadă sensul. Spiritul e renăscut ca pasărea de foc, SPIRITul ETERN, e purtat ÎNTRE DOUĂ LUMI, între două trăiri.
Raza de pură lumină fost-a trimisă drept semn. RUGA le-a fost ascultată şi fiul omului fu renăscut, pur în trup şi suflet, SUB SEMNUL LUPULUI…

Syn Ze Sase Tri
Capitolul II - Sub Semnul Lupului

Şi iată-mă cum stau şi-ascult pustiul…
Ochi-mi ce moarte au privit în faţă, acum ceriul sîngeriu îl cată şi mă întreb dacă ăşti cîţi am rămas, om birui năpasta ce peste noi s-abate iar.
Luna-negritu-s-a şi parcă nici natura nu mai răzbeşte atît-amar ce-asupră-i abătut.
Bătrînii tot vorbesc de-o proorocire de cînd lumea. Că veni-va cel sortit să ne aduca-nţelepciunea şi ne-o călauzi înspre izbîndă.
…Da cum privesc focu’ ce-nainte-mi arde, singurul ce pic de căldură mai dogorăşte, aud spurcatul… cum ne cheamă să ne dăm şi ultima suflare pentru ăst pămînt. Doar el, Lupu’, ce-l care ni-i de-a dreapta pururi, ne mai îmbărbătează firile istovite.
Văd dinspre munţi toţi bravii, toţi bătrînii şi ologii cum coboară, cu făclii în mîini şi ură-n ochi şi-n suflet, cu rece fier însetat de sînge, un pîrîu de foc.
Dar stai… cutremur se porneşte… Parcă ar lua-o munţii-n vale, şi focu’… albastru de cleştar se face şi din ochi de cer suliţi de lumină ţintesc spre loc.
Să fie semn?
În pîntecul pămîntului, în peştera bolii, aud un glas de prunc ce nu vrea ca să tacă. În gînguritu-i parc-ar vrea să spuie să nu ne lepădăm credinţa…
El trebuie sa fie! Alesul… preaslăvitul.
S-a împlinit SOROCUL!
De veste da-voi că cel NĂSCUT ÎN NEGURĂ venit-a şi pentru el ne-om da şi duhul. Spus-au bătrînii că o creşte cît alţii intr-un veac şi că a lui cunoaştere precum un fir urzit din timpuri străvechi să-ntinde, şi tot ce-n alte vieţi trăit-a, pe noi o să ne-nveţe. El, VATRA STRĂMOŞEASCĂ o s-o aibe şi LEGEA STRĂBUNILOR ne-o da-o.
Acu’… SUB SEMNUL LUPULUI om merge, şi-n SÎMBĂTA APELOR i-om trimite-n moarte pe cei ce ne-au călcat pămîntul, şi de-om ieşi biruitori, ‘om şti că El, sortitul, cel NEMURITOR ŞI VEŞNIC, în pămînt s-o duce şi după veacuri o ieşi a toate ştiutor, ÎNȚELEPTUL ÎNTRUPAT. Aşa zis-au bătrînii că ÎN PÎNTECUL PĂMÎNTULUI, insuşi el, Zamolxe, i-o da povaţă de înţelepciune şi legea omului şi a naturii l-o-nvăţa.  PUSTNICUL MUNȚILOR la cer s-o ridica ÎNARIPAT ŞI  ÎMPIETRIT din Om, în Zeu s-o face, iar noi ofrandă i-om aduce si temple i-om închina, celui  STĂPÎN PESTE STĂPÎNI…

Syn Ze Sase Tri
Capitolul III - Stăpîn Peste Stăpîni

Tăcere ÎN MIEZ DE MUNTE…
În lumină palidă de opaiţ, trupu-mi făr’ de suflet şade, ş-aşteaptă să mă-ntorc din ceruri. Plecat-am pe aripi de vînt, la cei ce mi-au dat nume, dar nu-s întîmpinat de nimeni…
Dar omorît-am ursul cu mîinile-mi goale, şi vocea moşilor străbuni, vorbit-a în lumina de cleştar, şi trupul mi-l lăsat-am în vîrf de munte, şi duhu-mi s-a înălţat la ceruri.
Să nu fiu vrednic oare?
Dar cine-I cel ce şade făr’ de scut şi zale la poarta cerului şi numără-n clepsidră fiecare grăunte de timp ce curge?
„- Sunt eu, STRĂJERUL TIMPULUI, iar clepsidra asta-i lumea ta. În mînă-mi şade tot ce-a fost, dar şi ce va să vie. Deschide-ţi ochii, inima şi mintea, umple-te de ele, căci tu eşti cel care-o să ţină-n mîini A VREMII RÎNDUIALĂ. Primeşte înţelepciunea şi ce să faci cu ea vei şti.
Prin cele 9 porţi de foc din cer vei trece, tot prin ceruri, pîn-oi fi întreg, şi-atunci te vei întoarce om la oameni!”
De-odată, în minte-mi, totul se rînduie şi TRECEREA MISTICĂ mă face să văd totu-n lumină nouă, totul clar şi altfel.
Dar ce însemnă să fiu întreg, şi-atunci mă voi întoarce om la oameni?
Mai am să trec o poartă. Să fie către lumea-mi? Să fie către trupu-mi?
Dar n-are cum să fie că totu-i alb si rece,
Şi nu văd om, nici fiară, nici palmă de pămînt,
În juru-mi zboară umbre, şi nu înţeleg ce-mi strigă,
Prin mine trece rece, doar şuierat de vînt.
Dar stai!… Mă văd pe mine, dar eu să fiu acela?
Nu-s eu dar parcă totuşi, îmi pare a fi eu,
E rece ca de piatră, şi făr’ de bunătate,
E răul pur şi-n braţe mă prinde făr’ să vrau.
E ĂL DIN OCHI DE APĂ, de-l blestemau străbunii,
Să fiu tot eu acela ce a fost blestemat?
Am fost făr’ de pacate, cu sufletul lumină,
Acum sînt alb şi negru, iubit şi blestemat.
Acum, ÎN GERUL IADULUI, mă poartă paşii şi ştiu ce nimeni altul nu a mai ştiut vreodată. Ştiu tot ce-i rău şi bine, şi trebuie să-ndrum pe toţi cei care pînă acum, trăit-au la întîmplare.
Opaiţul de-abea mai licăre, pe blana ursului deschis-am ochii şi ştiu că n-a fost vis, şi ştiu că tre’ să duc sămînţa înţelepciunii în lume.
S-a împlinit ce ursitoarele prezis-au la născarea-mi. Că o să fiu acela, STĂPÎN PESTE STĂPÎNI, şi iată că MOŞII DE PIATRĂ, mi-au făurit şi tronul, ce-n reazăm ţine cea piatră nestemată, iar pe pereţi, SCRIJELIT ÎN PIATRĂ, ‘oi scrie legile lumii, ca toţi să le primească şi dacă eu n-oi fi.
La RĂSCRUCEA TIMPULUI, m-oi duce-n lumea mare, şi-am să le zic să nu ţie capul plecat, să ţie fruntea sus, dar fără bogăţie. SĂ DĂM PĂMÎNTULUI CE-I AL PĂMÎNTULUI, căci tot al nostru este în fiecare viaţă.
Şi iată că fiii omului vin şi-mi aduc ofrandă, vin după-nţelepciune, alinare şi nădejde, şi toţi îmi spun Zamolxe, ZĂUL MOŞ.

Syn Ze Sase Tri
Capitolul IV - Zăul Moş

TĂRÎMUL DE LUMINĂ ce-mi fu gazdă, mă-ndeamnă să mă-ntorc în lumea celor muritori, dar de-astă dată, n-oi fi iară om. Oi fi ce oamenii de rînd, în al lor grai, numitu-m-au Zalmox. ZĂUL MOŞ.
Şi-aud a lor chemare ce urcă către ceruri, cum cere-nţelepciune de la mine.
Ei, cei ce-au fost ‘naintea-mi oameni, muritori, străbunii, mă-ndeamnă să mă duc, să le fiu SOLUL ZEILOR, să duc cuvîntul şi legea lor la oameni.
Şi iată, că cele 3 porţi din cer ce-nseamnă tot, calea, adevărul şi lumina, una se fac şi se deschid înaintea-mi, ca să păşesc din nou în lumea din care-am plecat.
Nu-i fulg aşa uşor şi nici lumină nu-i mai albă precum duhu-mi. Şi rază albă, pe stîlpul cerului cel întreit cobor, pe vîrful lui KOGAION,  muntele sfînt al omului, făurit de MOŞII DE PIATRĂ, acolo unde trupu’ mi-am lăsat în urmă.
Şi cu mirare mare, mi-l găsesc. Tot acolo, în straie albe, pe rug de cetină de brad, împodobit cu florile cîmpului, cu mare veselie în jur, ospăţ şi cântec de tulnic şi de fluier îmi anunţă pieirea.
Trecut-au doar 3 zile, dar pentru mine-n cer, parcă s-a scurs o veşnicie. Aud cum oamenii vorbesc de ziua cînd COCOŞII NEGRI cîntară, de pilde şi poveşti închinate mie, aud cum vorbe adevăr grăiesc… „Murit-a, dar acu-i cu noi. Zeii ne-au auzit cuvîntul dus de duhul lui, care la noi s-o-ntors. De el, de Zăul moş. Zalmox. Să ne veselim pentru marea izbîndă! S-aducem ÎNCHINARE ZEULUI, cîntare cerului!”
Şi falnic foc înteţit de JOCU’ IELELOR, cuprinde trupu-mi şi dintr-o dat’ mă simt şi mai uşor, precum un DUH DE VEGHE.
Trecut-a şi ospăţul, stinsu-s-a şi focul, şi iată că încep a fi a lor călăuzire. De-a dreapta-mi sunt străbunii, în juru-mi este lumea, şi văd cum vorba-mi, prin a lor gînd, se face-n faptă.
Văd cum curajul în inimile lor mocneşte, numa’ la gândul că eu, li-s alături şi pururi. Văd cum toate lighioanele-mi se-nchină, cum brazii falnici înaintea mea îşi pleacă ramul. Şi în sfîrşit, în tihnă, în grota din pântecul muntelui sacru, le dau înţelepciunea şi li-s sfat şi alinare, le dau URZEALA. Văd cum din ceruri toţi străbunii, toţi zeii îşi întorc faţa către mine şi prin mine către oameni.
Umblă-voi printre ei, pe toate potecile pămîntului, de-a lungul şi de-a latul, cu toiagu-n mînă, să rîndui tot ce-a fost odată rînduit, şi-n veac oi fi DE-A DREAPTA OMULUI, a celor ce se trag din NEAMU LUPULUI și de-o fi să fie, voi fi ULTIMUL LUP.